Denisa Tănase a devenit milionară în euro, în doar 3 ani: "Am început cu 500 € și am ajuns la burnout" (2024)

Denisa Tănase s-a bucurat de un succes răsunător în ultimii trei ani, după ce a pus pe picioare brandul „My Geisha”. Artista care a făcut parte din trupa Bambi a reușit să își extindă brandul peste tot în lume, iar asta i-a asigurat câștiguri la care nici nu visa. În timp ce restul afacerilor au încercat să diminueze pierderile cauzate de pandemie, Denisa s-a bucurat de o creștere uriașă a încasărilor.

Deși a început cu un capital de 500 de euro și cu teama că afacerea ei poate nu va funcționa, acum este mai mult decât mulțumită de direcția în care lucrurile se îndreaptă. Denisa a avut parte de ajutor din partea lui Mircea, actualul ei soț, care s-a ocupat la început de tot ce ține de calcule. Artista susține că bărbatul din viața ei i-a arătat, în timpul unei vizite la restaurant, că ideea ei de afacere poate deveni realitate.

ADVERTIsem*nT

Denisa Tănase a făcut din 500 de euro, în 3 ani, 4 milioane de euro

În 2019 am avut încasări de 700.000 de euro și, în 2020, de 2,3 milioane de euro. Cu măștile a fost pierdere, a fost ca o lecție pentru că în business ai parte de lecții care te costă mult mai mult decât te costă în lumea reală. Pentru mine a fost o lecție pentru că, pe mine, m-a învățat că eu nu știu să fac bani decât dacă muncesc foarte mult. Nu sunt atât de smart. Nu știu să speculez, nu știu să fac bani ușor. Îți trebuie un grad de inteligență pe care eu nu îl am.”, a povestit Denisa în podcastul lui Mihai Morar.

Viața de antreprenor nu este tocmai ușoară

Ca în orice domeniu, începutul este întotdeauna unul greu, așa că Denisa Tănase s-a confruntat și ea cu o mulțime de probleme. În perioada în care afacerea ei se desfășura exclusiv online, ea era singura care se ocupa de tot. După cum povestește chiar ea, a avut o perioadă în care dormea câteva ore pe noapte și își petrecea tot timpul la mansardă, acolo unde avea grijă ca toate comenzile să ajungă la cumpărători.

ADVERTIsem*nT

În primele 8 luni nu am avut niciun angajat. Lucram din mansarda de la Mircea de la firmă și era o mansardă mică de unde lucram și livram colete, pentru că noi, până să deschidem primele magazine, am început în online.

Făceam tot. Țineam legătura cu furnizorii, comandam marfa, făceam recepția mărfii, o așezam în rafturi, făceam partea de urcare produse pe site, mă ocupam de texte, făceam totul de la A la Z. Asta s-a întâmplat acum 3 ani și jumătate. Când am deschis prima locație in Promenada am stat inclusiv la vânzare pentru că nu găseam fete.”, povestește Denisa Tănase.

  • • Fructe și legume pline de pesticide. Mihaela Bilic spune că nu trebuie să le consumi

  • • Șprițuri de poveste. Vinul preferat al lui Cornel Dinu. Amintiri savuroase de când Dinamo se bătea cu Steaua pentru „1, 2, 3, 4 / Cupa și campionatu’!”

  • • Alimentul care s-a scumpit foarte mult în ultimul an și nu oricine și-l mai permite. Cu ce îl poți înlocui. Alternativele bucătarilor de top

  • • Șprițuri de poveste. „Șarpele Roșu”, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Nelu Ploieșteanu, amintiri de poveste

ADVERTIsem*nT

Mama Denisei și-a sfătuit fiica să aibă mai multă grijă de sănătate

Cea care a ajutat-o pe Denisa să își găsească un echilibru și să poată rezista a fost chiar mama sa. În cadrul podcast-ului, artista a susținut că cea care i-a dat viață a fost destul de severă cu ea și cu sora sa în momentul în care se ocupau de cariera muzicală. Totuși, după ce a devenit antreprenoare și se dedica trup și suflet afacerii sale, Denisa a primit sfaturi din partea mamei sale, care o îndemna să aibă mai multă grijă de ea.

Barometrul meu a fost mama. Am abordat diferit lucrurile față de cum abordam muzica. În muzică mama tot timpul era nemulțumită, supărată, ne zicea tot timpul că nu muncim suficient, că putem mai mult și tot timpul primeam o palmă aspră după ceafă la figurat. I se părea mereu că putem să facem mai mult și nu facem. Când am început activitatea până la unu, două, trei, când terminam coletele, atunci, mama începea să îmi dea mesaje să vin acasă, să dorm, să mă odihnesc.”, declară Denisa Tănase.

ADVERTIsem*nT

Denisa a ajuns la burnout: „E important să investești în sănătate”

După ce a ajuns să pună pe picioare „My Geisha”, Denisa a ajuns să experimenteze trăiri pe care nu credea că le va avea vreodată. Din cauza muncii continue, artista a ajuns într-o stare de oboseală cronică, astfel a experimentat, pentru prima dată, burnout-ul.

Conform spuselor ei, starea de burnout apare în momentul în care ajungi să nu mai faci față afacerii pe care o ai de condus. În cazul ei, totul s-a întâmplat în momentul în care afacerea sa a explodat, iar ea nu era deloc pregătită pentru asta. Deși a încercat să acumuleze cât mai multe informații despre ceea ce avea de făcut, nu a reușit să învețe chiar totul, așa că s-a trezit cu o stare de oboseală peste care a trecut foarte greu.

E important să investești în sănătate. Poți să ajungi foarte repede la un nivel de oboseală și la un burnout, eu am ajuns acolo, adică știu ce înseamnă. Cam după doi ani am experimentat simptome de burnout reale, îți amorțesc mâinile, te arde la ceafă, nu dormi noaptea, insomnii, e real. ”, i-a povestit Denisa lui Mihai Morar.

Greșeli și lucruri pe care Denisa nu le-ar mai repeta

Întrebată care ar fi lucrurile cu care nu ar mai fi de acord în prezent și pe care nu le-ar mai face, Denisa a susținut că nu s-ar mai angaja în proiecte sau situații care ar face-o să își încalce limitele sau principiile. De asem*nea, sora Ralucăi de la Bambi a vorbit și despre greșelile pe care oamenii ajung să le facă atunci când pun pe picioare un business.

Greșelile sunt alea pe care le fac eu astăzi. Atunci când o să am puterea să nu le mai fac eu pentru mine, o să le ofer și celorlalți. Prima greșeală ar fi că nu ești destul de implicat într-un business, să fii superficial și să te aștepți să meargă totul bine de la sine”, a declarat Denisa, cu entuziasm.

ADVERTIsem*nT

Denisa Tănase a devenit milionară în euro, în doar 3 ani: "Am început cu 500 € și am ajuns la burnout" (2024)

References

Top Articles
How to reach your savings goals faster by saving as a group.
50 Fabulous Hatch Chile Recipes
Tiny Tina Deadshot Build
Overton Funeral Home Waterloo Iowa
Belle Meade Barbershop | Uncle Classic Barbershop | Nashville Barbers
Online Reading Resources for Students & Teachers | Raz-Kids
Craigslist Portales
Rek Funerals
Es.cvs.com/Otchs/Devoted
2024 Fantasy Baseball: Week 10 trade values chart and rest-of-season rankings for H2H and Rotisserie leagues
Otis Department Of Corrections
Gw2 Legendary Amulet
Graveguard Set Bloodborne
How to Watch Braves vs. Dodgers: TV Channel & Live Stream - September 15
Cars For Sale Tampa Fl Craigslist
Find The Eagle Hunter High To The East
Missing 2023 Showtimes Near Landmark Cinemas Peoria
Conduent Connect Feps Login
Babyrainbow Private
735 Reeds Avenue 737 & 739 Reeds Ave., Red Bluff, CA 96080 - MLS# 20240686 | CENTURY 21
Q33 Bus Schedule Pdf
Missed Connections Dayton Ohio
ELT Concourse Delta: preparing for Module Two
Johnnie Walker Double Black Costco
Zillow Group Stock Price | ZG Stock Quote, News, and History | Markets Insider
Haunted Mansion Showtimes Near Epic Theatres Of West Volusia
Used Patio Furniture - Craigslist
Craigslist Brandon Vt
Jailfunds Send Message
manhattan cars & trucks - by owner - craigslist
Joann Fabrics Lexington Sc
Will there be a The Tower season 4? Latest news and speculation
Lilpeachbutt69 Stephanie Chavez
Craigslist Middletown Ohio
Pch Sunken Treasures
Rvtrader Com Florida
new haven free stuff - craigslist
The Mad Merchant Wow
What Is Kik and Why Do Teenagers Love It?
Fapello.clm
Me Tv Quizzes
Walmart Pharmacy Hours: What Time Does The Pharmacy Open and Close?
The Conners Season 5 Wiki
California Craigslist Cars For Sale By Owner
Noh Buddy
Babykeilani
8 4 Study Guide And Intervention Trigonometry
How to Find Mugshots: 11 Steps (with Pictures) - wikiHow
Here’s What Goes on at a Gentlemen’s Club – Crafternoon Cabaret Club
San Diego Padres Box Scores
What Does the Death Card Mean in Tarot?
The 5 Types of Intimacy Every Healthy Relationship Needs | All Points North
Latest Posts
Article information

Author: Melvina Ondricka

Last Updated:

Views: 6391

Rating: 4.8 / 5 (68 voted)

Reviews: 83% of readers found this page helpful

Author information

Name: Melvina Ondricka

Birthday: 2000-12-23

Address: Suite 382 139 Shaniqua Locks, Paulaborough, UT 90498

Phone: +636383657021

Job: Dynamic Government Specialist

Hobby: Kite flying, Watching movies, Knitting, Model building, Reading, Wood carving, Paintball

Introduction: My name is Melvina Ondricka, I am a helpful, fancy, friendly, innocent, outstanding, courageous, thoughtful person who loves writing and wants to share my knowledge and understanding with you.